Despre zone vinicole mai puțin cunoscute din afara Moldovei, de Alexandru Lebedev

Totuși în călătoria mea de descoperire de a vinului, mi-am pus de multe ori întrebarea: Oare chiar vinul de la noi e așa de bun, sau doar pentru că în Moldova suntem expuși doar la vinuri de la noi, ne dă această senzația cu care putem să luptăm cu oricine care ar spune diferit.

Despre zone vinicole mai puțin cunoscute din afara Moldovei, de Alexandru Lebedev
Sursa: Alexandru Lebedev, Facebook

(Fragment din postarea lui Alexandru pe Facebook)

Am descoperit vinul din Moldova aproape 10 ani în urmă. Și de atunci urmăresc cum se dezvoltă industria vinului de la noi, și mă bucur. Vinărille mai mari își solidifică pozițiile pe export, iar vinăriile mici încearcă să reînvie soiuri de viță de vie uitat, dar care să le ofere unicitate (salut, Viorica, Floricica, Alb de Onițcani, Condrinschii).

Îmi place să cumpăr vin de la producătorii mici, și chiar sunt patron la ATU Winery (https://atu.wine/wine-club) îmi pare important să fie susținuți.

Totuși în călătoria mea de descoperire de a vinului, mi-am pus de multe ori întrebarea: Oare chiar vinul de la noi e așa de bun, sau doar pentru că în Moldova suntem expuși doar la vinuri de la noi, ne dă această senzația cu care putem să luptăm cu oricine care ar spune diferit.

La Chișinău, în wine boutiqueuri sau magazin, avem o selecție nu foarte bună de vinuri străine (unii ar spune a pintru și). Ceea ce găsim din Africa de Sud sau alte părți, nu-s tocmai vinurile pe care să putem să le comparăm cu vinurile din Moldova.

Misha Tsurcanu spunea că dacă fiecare din noi, atunci când călătorim am scoate o sticlă de vin din Moldova din țară, am fi cei mai buni ambasadori.

De asta, în călătoriile noastre cu Alina încercăm să vizităm zone vinicole mai puțin cunoscute, și să căutăm specificul și unicitatea lor. Iar azi vreau să vă povestesc un pic despre aceste locuri. Nu avem multe în colecție, dar lista va crește.

Cum de găsit:

Atunci când planific o călătorie, pe lângă faptul că googluiesc best craft beers in, mă mai uit la local wine. Iar dacă găsesc o zonă unde chiar crește viță de vie, mă uit ce vinării sunt.

Îmi fac o selecție de vreo 5-10 (în funcție de câte sunt acolo) și îi stalkuiesc pe Instagram sau pe Facebook. Iar dacă mă gândesc că îmi place vibe-ul lor, atunci le scriu pe Instagram/ Facebook. Desigur că verific pe site-ul lor dacă fac degustări de vin. De multe ori vinăriile spun că fac numai pentru grupuri mari, dar cu cât e mai mică vinăria cu atât poți negocia un private degustation.

Pe urmă urmăresc cei care îmi răspund, cu cât e mai mare vinăria cu atât îs mai inflexibili, iar dacă răspund șansele sunt foarte mari să faci degustare chiar cu vinificatorul acelei vinării.

Regiuni și locații pe care le recomand.